Lectia de istorie 26 - România în timpul celui de al doilea război mondial - Atcontact.de VideoTube


Lectia de istorie 26 - România în timpul celui de al doilea război mondial 5 years ago

33, 785 Views

273 Likes  10 Deslikes

amazon.de

Dieser Artikel ist jetzt auf amazon.de verfügbar.

Vă rugăm să dați like și share. Vă mulțumim.
Facebook: https://www.facebook.com/Oradeistorieofficial
Google+: https://plus.google.com/+Oradeistorie/about

REGIMUL ANTONESCIAN DE DICTATURĂ MILITARĂ. La 4 septembrie Antonescu este numit prim-ministru. El a dizolvat Parlamentul și a suspendat Constituția din 1938. În noul guvern condus de general au intrat și legionarii, oamenii germanilor. Antonescu a devenit conducător al statului, în vreme ce poziții cheie din guvern au fost rezervate lui Horia Sima și altor lideri legionari. Noul regim de cooperare era minat de contradicții între general și legionari, dar s-a trecut la eliminarea separării puterilor în stat, anularea unor drepturi și libertăți, desfințarea instituțiilor democratice și încurajarea naționalismului și a antisemitismului. Legionarii care doreau toată puterea în stat, au recurs la asasinate politice, cum ar fi uciderea lui N. Iorga și Virgil Madgearu. Între 21-23 ianuarie 1941 legionarii, care mizau pe sprijinul germanilor, au organizat o rebeliune încercând să provoace o răsturnare a guvernului Antonescu. Hitler totuși, avea nevoie de liniște și ordine în România în perspectiva războiului cu URSS și l-a sprijinit pe Antonescu. Rebeliunea a fost înfrântă iar liderii legionari au fost transferați în Germania.
După evenimentele din ianuarie, Antonescu a format un nou guvern de tehnocrați (specialiști și militari). Statul era monarhic teoretic, dar regele avea un rol decorativ, puterea revenind lui Antonescu care conducea prin decrete-legi.
Antonescu a instaurat un regim autoritar în care deținea puterea legislativă, executivă și controla justiția. El putea numi sau concedia orice funcționar și dirija totodată politica externă a țării. Deciziile luate includreau militarizarea întreprinderilor, controlul puternic al statului în economie și interzicerea prin lege a sindicatelor și a organizațiilor politice. S-au luat unele măsuri moderate cu caracter antisemit, dar generalul nu a permis aplicarea soluției finale cerută de Hitler împotriva evreilor.
Pe plan extern România a aderat la Axă în noiembrie 1940. Cu o lună înainte a ajuns în România Misiunea Militară germană și primele trupe ale Reichului. Toate aceste decizii au fost luate în vederea războiului cu URSS din 1941. Antonescu a angajat România în acest război pentru recuperarea teritoriilor pierdute în 1940.
3. Participarea României la război. Pe 22 iunie a fost declanșat atacul Germaniei și al aliaților împotriva URSS. Trupele române au participat până la sfârșitul lui iulie la eliberarea Basarabiei. În urma acestui succes a fost promovat la gradul de mareșal. La solicitarea lui Hitler armata română a continuat operațiunile peste Nistru, în adâncul teritoriului sovietic. Au urmat lupte grele la Odessa și apoi în Ucraina și Crimeea. Până în vara lui 1942 România s-a găsit în război contra Națiunilor Unite adică și împotriva Marii Britanii și Statelor Unite. Campania din 1942 s-a încheiat dezastruos prin bătălia de la Stalingrad, unde au fost pierduți 150000 de ostași români.
În 1943 armata română a dus lupte înverșunate de rezistență în fața ofensivei sovietice în Ucraina și apoi tot mai aproape de granița țării. În condițiile în care devenise evident că Germania va pierde războiul, s-au inițiat negocieri secrete cu Aliații care însă nu au dus la nici un rezultat. La 20 iunie s-a format Blocul Național Democrat (BND) format din PCR, PNȚ, PNL și PSD care își propunea înlăturarea lui Antonescu și încheierea unui armistițiu cu Națiunile Unite. Acest lucru a fost posibil în condițiile în care ofensiva sovietică de la Iași a rupt frontul. Mareșalul a fost arestat împreună cu ceilalți membri ai guvernului, ceea ce a marcat întoarcerea armelor împotriva Germaniei și alăturarea României la coaliția Națiunilor Unite (23 august 1944).
S-a format un nou guvern condus de generalul Sănătescu și s-a transmis proclamația regelui Mihai către țară. A fost reintrodusă Constituția din 1923 iar armata română a participat alături de Armata Roșie la eliberarea teritoriului național de trupele germane, urmând apoi să continue luptele în Ungaria, Cehoslovacia și Austria. Prin armistițiul cu Națiunile Unite din 12 septembrie 1944 se consfințea ocuparea țării de către armata sovietică.

Kommentare